Divizia A2 seria Est la volei feminin a programat sâmbătă meciurile penultimei etape din
tur. La sala Puşkin -Florin Balaiş şi-au dat întâlnire formaţiile CSU Hygienium Galaţi şi
CSM Constanţa. Cei prezenţi au asistat la o partidă dramatică, spectaculoasă şi cu
numeroase răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj. Constănţencele au început tare, şi-au
surprins adversarele şi şi-au adjudecat primul set după un neverosimil 7-25. Fetele
pregătite de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic s-au trezit imediat la realitate, au revenit
spectaculos, au câştigat următoarele două seturi şi au trecut în avantaj. Oaspetele nu au
renunţat, au crezut în şansa lor până la capăt şi au întors soarta meciului. Tie-break-ul a
fost dramatic, CSU a pornit bine a condus cu 3-1, echilibrul s-a menţinut mult timp,
gălăţencele au revenit şi au egalat la 12 dar finalul a aparţinut formaţiei de pe Litoral care
s-a impus la limită. Rezultat final: CSU Hygienium Galaţi -CSM Constanţa 2-3 (-7, 18,
19, -19, -13). Echipa gălăţeană a folosit formula: Ioana Ştefu, Camelia Vasile, Maria
Vilău, Alexandra Iordache, Sorina Răileanu, Andreea Stănescu -Alexandra Iordan, libero.
Au mai jucat: Diana Hanţău, Maria Neacşu, Crina Arbunea, Cristina Popoiu – Iulia Sava,
libero. CSU va juca ultimul meci din acest an pe 28 decembrie la Bucureşti pe CTF
Mihai I.