Partida vedetă a cuplajului voleibalistic de miercuri va aduce faţă în faţă, de la ora 19.00 formaţiile feminine CSU Belor şi Ştiinţa Bacău. Echipa gălăţeană a jucat curajos în prima etapă şi puţin a lipsit să cucerească un punct şi chiar dacă porneşte cu şansa a doua şi de această dată vrea să producă prima surpriză. „Ca joc, meciul de sâmbătă împotriva Blajului a fost un început cu dreptul în play-off, am fost foarte aproape să luăm un punct, ceea ce ar fi fost ideal, dar chiar şi aşa ne-a dat încredere pentru următoarele meciuri. În continuare nu avem nimic de pierdut şi sper că vom reuşi şi miercuri, pe teren propriu, să facem un meci măcar la fel de bun ca în primele două seturi de la Blaj. Cel mai important este să ne îmbunătăţim jocul de la meci la meci şi să ne bucurăm de ceea ce facem, de altfel, locul 5 este încă un obiectiv realizabil”, ne-a declarat Sorina Miclăuş, jucătoare la CSU Belor. Echipa antrenată de Bogdan Paul şi Florin Vasile Bosi se află deocamdată pe locul 6, la cinci lungimi distanţă de CSM Lugoj, locul 5, cel care dă dreptul de participare în viitoarea ediţie din Challenge Cup. Clubul gălăţean aşteaptă răspunsul de la Direcţia de Sănătate Publică dacă meciul se va juca cu spectatori sau fără din cauza coronavirusului.