Handbal CSU GalatiHandbal CSU Galati

Handbaliştii lui Florin Andronic au condus 50 de minute la Craiova dar au fost eliminaţi
din Cupă

CSU Galaţi a susţinut sâmbătă la prânz primul meci din acest an. Formaţia noastră condusă de antrenorul Florin Andronic a întâlnit în deplasare pe CSU Craiova, într-o
partidă din turul preliminar al Cupei României Râureni la handbal masculin. Partida a avut două reprize diametral opuse, prima dominată de gălăţeni, care au intrat la vestiare cu cinci goluri avantaj, a doua a consemnat revirimentul oltenilor, cu o echipă experimentată, gazdele reuşind să se desprindă decisiv pe tabelă abia în ultimele cinci minute. „În primul meci din acest an am avut parte de o deplasare lungă, cu o vreme capricioasă, am făcut 10 ore până la Craiova. Am intrat foarte bine, am condus cu cinci goluri după primele 30 de minute, am ţinut ritmul, am condus mult timp şi în partea a doua, Craiova, care are o echipă experimentată cu o medie de 28 ani, a profitat de greşelile noastre în momente importante, a fost ajutată să revină şi de câteva decizii ale arbitrilor şi a tranşat calificarea în ultimele cinci minute. Una pe asta alta, am pierdut meciul dar în proporţie de 60-70% sunt mulţumit de felul în care ne-am prezentat. Vom continua să ne pregătim pentru partea a doua a campionatului unde cel mai important este ca băieţii să aibă cât mai multe meciuri în picioare”, ne-a declarat profesorul Florin Andronic. Rezultat final: CSU Craiova -CSU Galaţi 35-29 (14-19). Lotul folosit de CSU Galaţi: Dinu, Fuică -Buţea 7 goluri, Ionescu 6 g, Chiriac 5 g, Bădărău 4 g, Albu 4 g, Soare 1 g, Chertif 1 g, Andrei 1 g, Ioniţă.

De mihai.p