Site icon Clubul Sportiv UNIVERSITATEA Galati

Echipa antrenată de Bogdan Paul se întoarce cu trei puncte din şase posibile de la Bucureşti

Volei CSU Galati

Volei CSU Galati

Echipa gălăţeană antrenată de Bogdan Paul şi Florin Vasile Bosi a jucat vineri seara în sala Dinamo din Bucureşti cu U NTT Data Cluj Napoca, în cea de-a 5-a etapă a Diviziei A1 la volei feminin. CSU Belor pornea ca favorită certă în faţa formaţiei ardelene formată în totalitate din jucătoare românce. Din păcate pentru noi gălăţenii, calculele hârtiei nu s-au confirmat de această dată şi echipa noastră a pierdut surprinzător după ce a condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi. Rezultat final: U NTT Data Cluj – CSU Belor 3-2 (-17, 21, -12, 16, 9). CSU Belor a folosit formula: Anamaria Berdilă 9 puncte, Boryslava Saykova 12 p, Lara Vukasovic 8 p, Sorina Miclăuş 12 p, Talita Jose do Nascimento 12 p, Mirela Shahpazova 1 p – Nikolina Bozicevic, libero. Au mai intrat: Adina Roşca 8 p, Andreea Tămaş 1 p, Elena Becheva 6 p. După 5 runde, CSU Belor ocupă locul 4 cu 9 puncte.

Cel de-al treilea turneu al Diviziei A1 la volei feminin desfăşurat la Bucureşti în sala Dinamo s-a încheiat sâmbătă seara cu un meci nerecomandat celor suferinzi cu inima. CSU Belor a întâlnit formaţia gazdă Dinamo. Gălăţencele lui Paul Bogdan au intrat pe teren hotărâte să spele ruşinea din ziua precedentă când au pierdut cu 3-2 în faţa celor de la U NTT Data Cluj, după o evoluţie ştearsă în seturile 4 şi 5. Fetele noastre au început în forţă, au condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi şi 23-18. Din păcate s-au blocat inexplicabil, cele 4 senioare din lotul lui Dinamo au profitat şi au împins meciul în setul decisiv. Până la urmă s-a făcut dreptate, CSU Belor a controlat tie-break-ul şi a obţinut „doar” două puncte. Rezultat final: Dinamo – CSU Belor 2-3 (-21, 21, -21, 25, -9). Echipa gălăţeană a început în formula: Elena Becheva 12 puncte, Talita Jose do Nascimento 7 p, Mirela Shahpazova 3 p, Sorina Miclăuş 5 p, Boryslava Saykova 23 p, Lara Vukasovici 25 p – Nikolina Bozicevici, libero. Au mai intrat: Andreea Tămaş, Anamaria Berdilă 12 p, Adina Roşca, Violeta Stan – libero. După 6 etape, CSU Belor se clasează pe locul 4 cu 11 puncte. Turneul 4 este programat la Medgidia unde echipa noastră va întâlni CS Medgidia, pe 29 noiembrie şi CNE CSU Medicina Tg. Mureş, pe 1 decembrie.

Exit mobile version