Volei CSU Galati

Programul la fileu s-a stabilit cu patru luni înainte

CSU Belor și-a aflat traseul pentru sezonul 2019-2020

La sediul Federației Române de Volei a avut loc tragerea la sorți pentru programul din sezonul 2019-2020 chiar dacă startul se va da abia în ultima decadă a lunii septembrie. Cupa României va porni prima în jurul datei de 25 septembrie cu partidele din prima fază. CSU Belor va juca pe teren propriu cu CSM Tg. Mureș, echipă nou promovată, urmând ca învingătoarea să se confrunte în faza a 2-a în deplasare cu deținătoarea Cupei și campioana națională en-titre Volei Alba Blaj. S-a stabilit și țintarul Diviziei A1. La feminin s-au înscris 12 echipe, iar CSU Belor va juca după următorul program: cu CSM Lugoj, Dinamo, primele două etape în deplasare, Știința Bacău – acasă, CSM Târgoviște – deplasare, U Cluj – acasă, CSM Tg. Mureș – deplasare, CSM Medgidia – acasă, CSM București – deplasare, Rapid – acasă, FC Argeș Pitești – deplasare, Alba Blaj – acasă.

Comments are closed.