Badminton CSU Galati

Galațiul este un pol important pentru badmintonul românesc

Sportivii gălățeni de la CSU au obținut rezultate meritorii la Naționale. MVP-ul a fost Irina Gherasim, dublă campioană națională la Under 11

Capitala badmintonului românesc a fost pentru trei zile Sala Siderurgistul din Galați. Aici, în perioada 20-22 septembrie au avut loc două competiții importante: Campionatul Național pentru Tineret Under 23 și Campionatul Național pentru Juniori Under 11. Au fost prezente la start, așa cum era de așteptat, toate cluburile din România care au sportivi la cele două categorii de vârstă : 7 la tineret U23 și 14 la juniori U9. S-au disputat în cele 3 zile 210 meciuri (!) fapt ce a solicitat la maxim competitorii care au oferit meciuri din ce în ce mai dramatice și mai spectaculoase cu cât se avansa pe tabloul de concurs. Sportivii gălățeni de la CSU și Siderurgistul au obținut rezultate meritorii.

La Tineret U 23 simplu masculin, Cosmin Hîncu (CSU) a urcat pe treapta a treia a podiumului după ce a pierdut semifinala, în setul decisiv cu 25-23 în fața lui Mihai Grosu (Sp. Studențesc). În aceeași probă, Cosmin Panfil (CSU) s-a oprit în sferturi. La dublu masculin, perechea Radu Rusu/ Cosmin Panfil (ambii CSU) și Cosmin Hîncu/ Mihai Grosu au ocupat locul 3. Au mai obținut rezultate notabile: Delia Iftene (CSU)/ Anamaria Șerban (Sp. Studențesc) – locul 5 dublu feminin și Radu Rusu (CSU)/ Maria Duțu (CSS 6 București) – locul 5 la dublu mixt. Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Elena Nicolae, președinta FR Badminton.

„A fost un turneu solicitant atât fizic cât și psihic cu foarte multă lume în tribune. S-au disputat multe meciuri, foarte multe dintre ele de un nivel ridicat tehnic și spectacular iar sportivii gălățeni au onorat cu multe medalii competiția. Mulțumesc celor implicați cu ajutorul cărora am reușit să ducem la bun sfârșit o mega-competiție : FR Badminton, CSU Galați, CS Siderurgistul Galați, Fundația Sportului Gălățean și, nu în ultimul rând corpului de arbitri. O mențiune specială am pentru proaspăta Campioană Balcanică, Irina Gherasim, legitimată la CSU Galați care confirmă și devine și dublă Campioană Naționala la Under 11 și remarc cu bucurie un nou val juvenil, mulți copii valoroși din Galați care urcă pe podiumurile de premiere”, a concluzionat Dorel Badiu, antrenorul de la CSU Galați.

Comments are closed.