Volei CSU Galati

Final de cantonament

Volei CSU Galati

CSU Belor își continuă antrenamentele la Galați

Reprezentanta Galațiului în Divizia A1 la volei feminin a efectuat în perioada 11-23 august un stagiu de pregătire centralizată la munte la Cheile Grădiștei. O primă etapă foarte importantă în programul premergător sezonului viitor.

„A fost un cantonament reușit în care ne-am atins aproape toate țintele din punct de vedere sportiv. Lucrul la altitudine, în condiții de temperatură și umidiate normale ne-au ajutat să dezvoltăm un regim de pregătire cu multe ore de antrenament, atât de pregătire fizică cât și de pregătire tehnică. Condițiile în resortul de la Cheile Grădiștei sunt unele dintre cele mai bune din țară, iar fetele au răspuns pozitiv la cerințele impuse de această perioadă de lucru. Fiind o echipă nouă, era necesară o perioadă în care să se cunoască mai bine iar grupul sã lucreze împreună”, a concluzionat antrenorul principal de la CSU Belor, Bogdan Paul.

Voleibalistele au revenit la Galați și în cea de-a doua etapă antrenamentele se efectuează la sala Polivalentă Dunărea, se lucrează mult cu mingea și tehnico-tactică urmând ca după jumătatea lunii septembrie să dispute mai multe amicale pentru omogenizare.

Lotul de jucătoare are componența: Anamaria Berdilă, Violeta Stan, care au evoluat și în sezonul trecut la CSU Belor, Andreea Ispas, Daniela Lupescu, Ana Marisa Radu, Adina Maria Roșca, Laura Simonia, Arijana Oki Okuka, Ivana Radonjici, Borislava Saykova. Absentează motivat coordonatoarea Maria Jose Corral Bouza, care în aceste zile participă cu Spania la Europene. Naționala iberică are șanse mari să treacă de faza grupelor și să se califice în optimi. În aceeași situație se află și România care a înregistrat rezultatele: 0-3 cu Olanda, 3-1 cu Ungaria, 3-1 cu Estonia, 1-3 cu Croația și a jucat după închiderea ediției cu Azerbaijan.

Comments are closed.