Volei CSU Galati

Al 4-lea transfer la fileu

Laura Simonia, a doua stranieră pentru CSU Belor

Echipa gălățeană pregătită de antrenorul Bogdan Paul va ataca cel de-al doilea sezon în Divizia A1 la volei feminin cu un lot remaniat în proporție foarte mare. În acest context, conducerea tehnică lucrează intens în această perioadă pentru a găsi cele mai bune soluții astfel încât să abordeze sezonul 2019-2020 la potențial maxim și să poată să realizeze mai mult decât în sezonul precedent.

În cursul zilei de miercuri a mai fost perfectat încă un transfer. Laura Simonia va fi a doua stranieră din tabăra CSU Belor după spaniola Maria Jose Corral Bouza. Laura are 21 ani, 186 cm, evoluează pe postul de extremă, având dublă cetățenie georgiană și rusă.

„Pentru mine este o experiență nouă și sunt bucuroasă cã o voi petrece alături de echipa CSU Belor Galați. Sunt gata, pregătită și abia aștept să încep treaba cu noua mea echipă”, ne-a declarat ultima achiziție din tabăra CSU Belor. Simonia nu va fi la prim experiență în Europa, ea jucând în sezonul 2018-2019 în Cipru pentru Deryneia după ce s-a călit în campionatul Rusiei. Este componentă a Naționalei de senioare a Georgiei, locul 8 la ultima ediție a Silver European League.

În zilele următoare vor mai fi anunțate și alte achiziții. Reunirea echipei noastre va avea loc pe 6 august la Galați, urmând ca din 11 august să se plece într-un cantonament de 10 zile la Cheile Grădiștei, după care antrenamentele specifice vor continua la sala Dunărea și vor alterna și cu o serie de amicale.

Comments are closed.