Moment emoţionant pe semicerc

Mulţumim Dana Goldic !

25 dana

 

La finalul partidei de handbal feminin CSU Danubius Galaţi - CSM Unirea Slobozia, scor final: 20-26, disputată duminică în sala Polivalentă „Dunărea”, spectatorii au avut parte de un moment emoţionant. Portarul de legendă a Galaţiului, Dana Goldic a evoluat pentru ultima dată în faţa propriilor suporteri, veterana echipei gălăţene urmând să se retragă din activitatea competiţională la finalul acestui sezon. „Îmi pare rău că mi-am sfârşit cariera printr-un meci foarte slab, să recunoaştem, dar asta este viaţa. Mulţumesc pentru aplauzele multe pe care le-am primit împreună şi cu colegele mele în cei peste 30 de ani de carieră”, a declarat „veterana” din Liga Naţională. Cu o experienţă handbalistică foarte bogată, Dana Goldic a ţinut să transmită un mesaj şi tinerei generaţii. „Doar pasiune. Să vină să joace din plăcere. Şi apoi vin şi celelalte rezultate. În momentul în care te gândeşti la altceva şi nu la jocul în sine, e cam greu” a concluzionat handbalista care a jucat doar la trei echipe: HC Oţelul, Dunărea Brăila şi CSU Danubius. În numele iubitorilor de sport din Galaţi şi din România, mulţumim, respect maxim Dana pentru toate clipele minunate pe care ni le-ai oferit, multă sănătate şi succes cu bebiţele.

Aeromodele
Federatia Romana de Handbal
Federatia Romana de Baschet
Federatia Romana de Atletism
Federatia Romana de Volei